Vrem să fim matinali!
Dar după ce mai dormim puțin...
Dimineața nu reușești să te trezești, ești morocănos și obosit? Îți pierzi cumpătul foarte repede? Se pare că explicația, și implicit soluția, ar putea fi în felul în care folosești alarma de trezire. Datorită cercetătorilor, astăzi avem o înțelegere destul de amplă a evenimentelor din timpul somnului nostru și a motivelor pentru care dormim. Și, poate mai important, avem detalii despre procesul de trezire și cum ne influențează diminețile.
În primele ore ale dimineții, patul pare să aibă un magnetism fantastic și nu reușim să ne dezlipim de el. Nici alarma ceasului nu ne activează, magicul buton de snooze fiind aliatul nostru în amânarea oricărei activități. Dar romanța cu patul nu poate continua la nesfârșit.
Cu mintea adormită și în întârziere, toată acțiunea se petrece cu alergătură împleticită și tot felul de întâmplări nefaste. Iar principala cauză a șosetelor neasortate și a obiectelor uitate este
Și atunci când, într-un final, ne trezim, suntem complet zăpăciți.
Caracterizată prin reducerea temporară a performanțelor cognitive, inerția somnului este perioada tranzițională dintre trezire și până la a fi complet apt. Adică de când ne sună alarma și până ne punem pe picioare și putem să funcționăm corect. În funcție de durata și calitatea somnului anterior trezirii, inerția poate dura de la 1 minut și până la 2 ore.
În general, trecerea de la inert la alert durează în jur de 30 de minute.
Iar severitatea acesteia, adică diferența dintre a pune papucii invers sau a pleca cu ei la muncă, depinde de stadiul somnului în care are loc trezirea. Așa cum vorbeam și în acest articol, somnul are 4 stadii de somn ușor și una de somn adânc, adică REM, care se repetă de mai multe ori pe parcursul nopții.
Atunci când ne trezim în stadiile cele mai adânci ale somnului, respectiv 3 și 4, corpul nostru este plin de hormonii somnului.
Iar creierul nostru trebuie să se lupte să înțeleagă că vrem să ne trezim.
Fiecare dintre noi are un ciclu circadian, care ne dictează momentul în care dormim, ne trezim, mâncăm și tot așa. Însă există tot felul de evenimente care ne dereglează acest ciclu, în speță alarma de trezire. Iar atunci când trezirea / adormirea are loc într-un moment diferit față de cel natural, noi suferim consecințele. Apoi oboseala chiar își face de cap cu noi!
De aceea este important CÂND ne sună alarma și dacă apăsăm snooze.
Deși alarma ceasului ne este folositoare, cei mai mulți dintre noi avem o mare problemă cu ea. Însă problema nu este că ne trezește din visele noastre frumoase sau în zilele libere. Ci faptul că folosim prea mult butonul de snooze.
Adormind la loc, după ce ne trezim, înseamnă să reluăm ciclul de somn. Astfel, avem mai multe șanse să ne trezim fix în momentul cel mai nepotrivit, anume în stadiile cele mai adânci ale somnului.
Amânarea momentului trezirii ne poate face mai mult rău, prelungind inerția somnului.
Chiar dacă uneori avem impresia că 9 minute de somn ne vor ajuta să recuperăm orele pierdute, se pare că iluzia aceasta este una costisitoare. De aceea este mai bine să ne concentrăm pe igiena somnului, și nu pe diverse metode de a „trișa”.
Sursa poze: Pixabey și Flickr (via bark).