Încontinuu ne zbârnâie mintea!
Suntem mereu în alertă, avem zeci de responsabilități și rezolvăm sute de probleme. Atât de obișnuiți suntem să ne împărțim atenția încât, chiar și atunci când încercăm să ne relaxăm, gândul ne fuge în toate direcțiile.
Însă gălăgia și dezordinea din minte poate ajunge uneori să ne încurce. Nu ne mai putem concentra, devenim mai puțin productivi, energia ne scade iar noi ne simțim copleșiți și ne pierdem cumpătul.
În anumite momente, avem nevoie de puțină liniște și pace pentru a ne stăpâni gândurile.
MEDITAȚIA
Este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare, ducând la o atitudine mai pozitivă și mai calmă.
Încă din ce cele mai vechi timpuri s-a remarcat faptul că meditația conduce la astâmpărarea gândurilor și la limpezirea minții.
Astăzi, fiind înconjurați de atât de mult haos și stres, ne-am îndepărtat de ideea unei minți tăcute și detașate de probleme. Însă din ce în ce mai multe studii confirmă și promovează practicarea meditației pentru menținerea sănătății psihice, dar și fizice.
Pentru a elimina rapid dezbaterile/îndoielile în ceea ce privește eficiența mediației, începem direct cu unul dintre cele mai relevante studii efectuate pe această temă. Anume cel condus de Massachusetts General Hospital împreună cu cercetători de la Harvard.
Folosind imagistică prin rezonanță magnetică, cercetătorii au studiat efectele meditației. În imaginea de mai jos se pot vedea undele Beta, în culorile deschise, care se reduc considerabil în urma ședințelor de meditație. Iar descoperirile, acum și vizibile datorită tehnologiei, au demonstrat că
meditația relaxează și reduce stresul, dar contribuie și la mărirea concentrației materiei cenușii din creier.
Pentru a ajunge la aceste descoperiri, cercetătorii au urmărit 16 persoane, pe care le-au invitat să participe la un curs de reducere a stresului bazat pe meditația de tip mindfulness, și încă un grup de control (care nu a fost la curs și nici nu a arătat o schimbare).
Acest studiu demonstrează că schimbările din structurile creierului ar putea fi baza unora dintre aceste îmbunătățiri raportate și că oamenii nu se simt mai bine doar pentru că petrec timp relaxându-se” spune Britta Hölzel, primul autor al studiului.
După 8 săptămâni, având în medie 27 de minute de meditație în fiecare zi, participanții cursului au declarat, pe lângă relaxare, că erau mult mai conștienți de acțiunile lor și nu mai criticau la fel de mult.
Analizând imaginile, cercetătorii au putut observa creșterea densității materiei cenușii în hipocamp, o zonă a creierului importantă pentru procesele de învățare și memorie, precum și în structurile asociate cu conștiința de sine, compasiune și introspecție. În plus, s-a observat și reducerea densității materiei cenușii din zona amigdalei, care are un rol important în anxietate și stres. Ceea ce înseamnă că declarațiile pacienților de reducere a stresului au fost confirmate științific.
„Este fascinant să vezi plasticitatea creierului și că, prin meditație, putem să avem un rol activ în modificarea lui și ne putem îmbunătății starea de spirit și calitatea vieții” spune Britta Hölzel.
În general, când spunem meditație apare imaginea unui călugăr budist. Dar există multe tipuri de meditație, care pot fi împărțite în două categorii:
Meditația cu atenția concentrată
Presupune focalizarea atenției asupra unui singur obiect pe tot parcursul meditației. Poate fi vorba despre respirație, mantra, un obiect, o imagine sau chiar o parte a corpului. Pe măsură ce se exersează, abilitatea de a menține atenția asupra acelui obiect devine mai puternică iar distragerile mai puțin comune.
Se regăsește în meditația de tip Budistă, spirituală, cu mantra sau sunete. Cea mai cunoscută formă este cea de tip mindfulness (atentă).
Meditația deschisă
În locul focalizării atenției către un singur obiect, acest tip de meditație presupune observarea deschisă a tuturor aspectelor experiențelor noastre, dar fără a judeca sau a crea atașamente. Toate percepțiile, fie ele interne (gânduri, sentimente) sau externe (sunete, imagini) sunt recunoscute ca ceea ce sunt, fără a ne adânci în ele și fără a declanșa o reacție din partea noastră.
Se regăsește în unele forme ale meditației Taoiste, Vipassana, precum și în cea de tip naturală.
Iar meditația poate fi practicată în mai multe feluri, chiar fără poziții incomode sau ritualuri parfumate.
Ai nevoie doar de exercițiu și de voință!
În funcție de stilul de meditație care ți se potrivește, există mai multe tipuri de exerciții. Unele sunt atente la ritmul respirației, altele la mișcările corpului sau la muzică, sunt multe variante. De aceea este bine să te documentezi și, eventual, să cauți un curs de meditație.
Atunci când începi să meditezi, este posibil să devii confuz. Gândurile sunt gălăgioase de felul lor și este nevoie de mai mult timp până încep să se liniștească și să existe ordine.
Așadar, prima regulă este să încerci în fiecare zi și să nu renunți repede. Cu cât practici mai mult, cu atât îți va fi mai ușor să intri în starea de meditație.
Cu timpul, poți medita în timp ce croșetezi, călătorești, te plimbi, faci duș sau chiar și atunci când speli vasele sau când mergi la birou.
Sunt din ce în ce mai multe studii care atestă efectele benefice punctuale. Te ajută să devii mai puțin anxios, mai puțin stresat, mai concentrat și mult mai creativ. În plus, aceasta este o metodă foarte bună prin care poți tine sub control anumite dependențe, cum ar fi cea de nicotină. Ca să nu mai menționăm și faptul că o ședință de meditație este genială pentru un somn ușor.
Fie că încerci meditația ca o formă de răsfăț (pentru trup și pentru minte), un experiment sau un hobby nou, un lucru este clar:
Meditația întărește mintea și este un
obicei sănătos!
Sursa imaginilor: CNN Life, Pixabay și Flickr via Caleb Roenigk.