... sau faza de somn REM, în care ochii închiși se grăbesc sa viseze.
Cu toții am observat cândva la oameni și câteodată chiar și la animale faptul că uneori există mișcări aparent necontrolate și repetitive ale ochilor atunci când dorm. Acest lucru se explică prin faptul că aceștia se află în ciclul de somn REM (din engleză: rapid eye movements, sau mișcări rapide ale ochilor).
Ciclul de somn REM este tocmai un ciclu pentru că manifestă repetitivitate pe tot parcursul timpului de somn, având o durată cuprinsă între 90 și 120 de minute fiecare.
Acest lucru face ca somnul REM să reprezinte aproximativ 20-25% din totalul timpului pe care îl petrecem dormind, această proporție fiind din ce în ce mai scăzută odată cu înaintarea în vârstă - un nou născut poate petrece aproximativ 80% din durata somnului în ciclul REM.
În mod obișnuit ciclul de somn REM este predominant în a doua jumătate a timpului pe care îl petrecem dormind, în special în orele care preced momentul trezirii. Pe parcursul nopții, pe măsură ce navigăm ciclurile de somn și ajungem în somnul REM, durata acestuia devine din ce în ce mai îndelungată.
Acest ciclu de somn se mai numește și somn paradoxal sau somn desincronizat din cauza similitudinilor fiziologice existente între această fază a somnului și starea de veghe.
Așa cum sugerează și numele, somnul REM este însoțit de mișcările rapide și aleatorii ale ochilor, acest fenomen putând fi măsurat și apreciat printr-o procedură numită electrooculogramă. Aceste mișcări nu sunt constante și controlate (tonice), ci mai degrabă intermitente (fazice) rolul lor nefiind încă determinat în totalitate.
Activitatea cerebrală din timpul somnului REM poate fi descrisă ca un mix de unde cu mică amplitudine însă cu frecvență variată, care sunt prezente în general în starea de veghe
- undele theta, undele alfa și chiar și undele de frecvența înaltă beta care sunt prezente în timpul activităților care necesită concentrare și gândire profundă.
Una din explicațiile pentru existența acestor mișcări este aceea că sunt corelate cu influxul vizual pe care îl primim în timp ce visăm, în special în ciclul REM când visăm cel mai mult și imaginile sunt foarte clare iar participarea noastră afectivă poate fi intensă.
Mai mult decât atât, aceste mișcări au fost asociate și cu fluctuațiile undelor cerebrale în regiunile cortexului cerebral responsabile cu vederea dar și cu alte funcții.
Aceste unde sunt cele care au aspect de “fierăstrau” pe electroencefalogramă și datorită asemănării acestora cu undele care sunt prezente în starea de veghe, ciclul de somn REM mai este denumit și somn paradoxal. Aceste asemănări nu sunt existente numai între activitățile cerebrale, dar sunt manifestate și la nivelul consumului de oxigen și energetic, acestea putând fi foarte crescute în această etapă de somn.
De asemenea, și alte funcții pot fi modificate în timpul somnului REM, respirația devine mai rapidă și neregulată iar pulsul și tensiunea arterială cresc aproape de valorile existente în starea de veghe. Nici temperatura corporală nu este reglată prea bine în această perioadă, ea apropiindu-se mai mult de temperatura ambientală, ca și în cazul reptilelor.
Deși e de la sine-înteles că atunci când dormim suntem relaxați complet în somnul non-REM, în somnul REM musculatura devine paralizată, această stare fiind una de atonie completă a mușchilor scheletici și are loc deoarece impulsurile cerebrale care controlează activitatea musculară devin suprimate - mai puțin cele care sunt responsabile cu mișcările ochilor, miocardului și diafragmului.
Pentru că cele mai “reale” vise au loc în ciclul REM de somn, atonia musculară din această etapă poate fi o măsură de protecție care previne mișcările și implicit posibilitatea de a ne face rău nouă sau altora...
- datorită faptului că visele uneori vin încărcate de imagini și sentimente foarte reale la care putem simți nevoia să reacționăm.
Această ipoteză a fost testată de Michel Jouvet în experimentele sale pe pisici ai căror centri responsabili pentru atonia musculară erau lezionați și întrerupți, astfel că pisicile deveneau active în timp ce visau, urmăreau pradă invizibilă, săreau sau alergau.
Cu toate că privarea de somn REM nu are consecințe importante pentru activitățile noastre de zi cu zi, pe termen lung ea poate afecta capacitatea de învățare a unor activități complexe, ceea ce explică de ce ciclul de somn REM este majoritar în timpul de copilăriei timpurii.

Mai mult decât atât, dacă ciclul REM de somn este redus sau întrerupt în mod repetat, organsimul va avea nevoie să-l recupereze cu următoarea ocazie pentru a compensa. Astfel că următoarea dată când vom adormi, în loc să parcurgem stadiile obișnuite de somn non-REM pentru a atinge eventual și stadiul de somn REM, vom fi introduși direct în somnul REM, acolo unde vom petrece un timp mult mai îndelungat pentru a recupera.
Tot în ciclul de somn REM are loc și consolidarea informațiilor și amintirilor, în special cele care țin de efectuarea activităților sau de memoria spațială.
S-a observat că timpul pe care îl petrecem în această etapă de somn este mult mai îndelungat în urma unor experiențe mai puțin obișnuite, ceea ce ne creează necesitatea de a consolida informații și activități noi.
S-a observat că timpul pe care îl petrecem în această etapă de somn este mult mai îndelungat în urma unor experiențe mai puțin obișnuite, ceea ce ne creează necesitatea de a consolida informații și activități noi.
O altă teorie importantă cu fundament neurobiologic este aceea că visele reprezintă interpretarea activității neuronale ce are loc în timpul somnului.
Odată ce anumite circuite sunt activate în timp ce dormim, regiunile din sistemul limbic ce sunt responsabile cu emoții, senzații și amintiri, inclusiv amigdala și hipocampul devin active și sintetizează tot acest influx de activitate neuronală, ceea ce rezultă într-o interpretare coerentă de imagini și sentimente care constituie visele.
Acest lucru ne poate da de înțeles ca de fapt visele nu înseamnă nimic, ci că sunt doar impulsuri electrice neuronale care selectează aleatoriu imagini si trăiri din experiențele anterioare.

Prin obiceiul nostru de a căuta semnificație în experiența visului, am putea crede că ele ar putea avea o semnificație legată de anumite emoții reprimate sau că în unele cazuri ar putea avea caracter vizionar sau simbolistic.

În baza observațiilor în urma studiilor experimentale, ele fiind extinse și la alte mamifere, s-a ajuns la concluzia că visele au avut rol în evoluția noastră, și anume acela de a ne expune în mod repetat la experiențe care pentru noi aveau o semnificație.
În multe din aceste situații, aceste experiențe puteau fi amenințătoare din punct de vedere fizic sau psihic, ceea ce a dus la o îmbunătățire a mecanismelor neuro-cognitive ce ne-au ajutat să percepem corect și sa putem anticipa și evita anumite pericole.