Pentru că nu se certau. Un studiu realizat de University of Copenhagen a observat cum conflictele constante pot fi asociate cu o rată a mortalităţii de până la două-trei ori mai mare decât a celor care trăiesc pașnic.
"Am fost surprinși să găsim efecte atât de puternice ale conflictelor asupra riscului de mortalitate pentru toate tipurile de roluri sociale - luând în calcul pozițiile socio-economice, sexul, vârsta, accesul la sprijin emoţional, statutul de coabitare, simptomele depresive sau bolile cronice."
Aproximativ 10.000 de femei și bărbaţi cu vârste între 36 și 52 de ani au fost întrebaţi despre relațiile sociale în viața de zi cu zi, despre sursele de conflict și frecvența acestora.

Studiul a fost realizat pe durata a 11 ani (2000-2011), iar datele au fost înregistrate în Danish Cause of Death Registry.

În studii anterioare conduse de aceeași universitate, conflictele sau relațiile sociale tensionate au fost relaționate cu un nivel ridicat de cortizol, cu o presiune sangvină ridicată și cu o rată crescută a inflamațiilor.
Soluţia specialiștilor:
management-ul conflictelor
În viaţa personală suntem manager-ii propriilor relaţii / interacţiuni / inclusiv conflicte. Uneori este dificil să ne păstrăm cumpătul, dar dacă vrem să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi, studiile spun că ar fi bine pentru noi să reușim cât mai des.
“Abilităţile individuale de a face față stresului și de a controla relaţiile cu persoanele din jur sunt deosebit de importante."