Oxitocina acționează ca un neurotrasmițător, jucând un rol important în interacțiunile sociale, reproducere, în formarea legăturii mamă-copil și stimularea lactației, în dezvoltarea empatiei și a generozității dar și în echilibrarea legăturilor interumane.
Oxitocina este un hormon peptidic a cărui sinteză are în loc în nucleii paraventriculari ai hipotalamusului și este eliberat de hipofiza posterioară.
Nu de puține ori oxitocina a fost numită hormonul dragostei, asocierea fiind făcută prin faptul că nivelurile acesteia cresc atunci când ne manifestăm afecțiunea față de cineva, consolidând legăturile dintre oameni.
Oxitocina stimulează de asemenea sentimentul de încredere și este adesea antidotul sentimentelor de anxietate sau depresie, dar are roluri importante și în alte procese, cum ar fi nașterea sau lactația.
Oxitocina are însă și alte efecte, luând în considerare natura socială complexă a omului și a felului în care se consolidează legăturile dintre oameni.
Deși privită ca element care facilitează interacțiunile sociale, în special între indivizii care au caracteristici comune, oxitocina determină și diviziunea și nașterea sentimentelor precum subiectivismul sau percepția diferențelor care ne creează ideea de individualitate, de separare, dar și de familiaritate.
Acest mecanism de selecție este acela care determină ca indivizii care aparțin unui grup să manifeste favoritism sau preferință pentru grupul de care aparțin, și separare sau prejudecăți legate de indivizi care sunt din exterior sau nu posedă caracteristici comune grupului lor.

Cercetările continue legate de rolul și acțiunea oxitocinei ne reamintesc faptul că procesele biologice sunt în strânsă legătură cu cele psihice, alcătuind un mecanism interdependent și complex, unde un singur element nu poate avea doar valori superlative pozitive, ca și în cazul “hormonului dragostei”.
De vreme ce oxitocina influențează întregul univers al relațiilor și al sentimentelor asociate, și visele, în special cele care au loc în ciclul de somn REM, au ca focus principal interacțiunile sociale cu oamenii apropiați, dar și cu străini, trăirile pe care le experimentăm în timpul acestora fiind atribuite parțial oxitocinei.
Această ipoteză este susținută de faptul că nivelurile de oxitocină ating un vârf la aproximativ 5 ore după instalarea somnului, atunci când ciclul de somn REM predomină. De asemenea, nivelurile crescute de oxitocină sunt asociate și cu etapele superficiale de somn, cum ar fi etapa II care este la fel de intensă din punctul de vedere al viselor și al interacțiunilor sociale din vis.

Oxitocina modulează și felul în care amigdala este influențată de emoțiile care rezultă în urma interacțiunilor sociale, ea fiind la rândul ei influențată de ciclul de somn REM.

Probabiltatea ca oxitocina să mai aibă și alte roluri în mecanismul somnului este mare, dar nu există suficiente studii care să confirme însă acest lucru.
Deși în majoritatea cazurilor suntem tentați să ne concentrăm pe efectele pozitive ale oxitocinei, pentru a avea o întelegere mai amplă asupra rolului său, o putem considera ca fiind parte din răspunsul organismului la stress, în special în situațiile în care relațiile ne sunt puse în pericol.
În situațiile în care este prezentă anxietatea cu privire la o relație de atașament romantic, nivelurile plasmatice de oxitocină pot crește ca răspuns la distresul existent.
De asemenea, niveluri crescute de oxitocină pot fi regăsite și în situațiile în care trebuie să ne confruntăm cu dificultăți de ordin interpersonal, atunci când experimentăm anxietate și un nivel mai scăzut de toleranță pentru ceilalți, demonstrând faptul că oxitocina este totuși și un marker al distresului.
Cu toate că oxitocina este cel mai des asociată cu interacțiunile sociale pozitive, nivelurile sale pot fluctua către o creștere și atunci când calitatea interacțiunilor sau relațiilor este scăzută.
Din acest motiv, s-a efectuat un studiu pentru a determina dacă nivelurile crescute de oxitocină sunt legate în mod direct de relațiile fericite sau cele dificile. Holt-Lunstad et al. (2014) au recrutat 34 de cupluri pentru a fi supuși pentru o perioadă de 4 săptămâni măsurătorilor concentrației de oxitocină pentru a putea observa eventualele fluctuații.

În interpretarea datelor s-a descoperit faptul că o calitate crescută a relațiilor era asociată cu un nivel crescut de oxitocină. În eșantionul studiat, aproximativ o treime au declarat niveluri semnificative de distres, nivelurile acestora de oxitocină fiind mai scăzute decât pentru restul participanților.
În acest studiu, nivelurile de oxitocină au fost măsurate din plasmă și salivă, ambii parteneri fiind studiați în contextul relației lor, pentru o perioadă îndelungată de timp, concluziile fiind trase individual.
De asemenea, au fost consemnați și alți factori provocatori de distres ce nu puteau fi corelați cu relația dintre cei 2 parteneri, acest lucru asigurând o apreciere corectă a nivelurilor de oxitocină raportată la interacțiunea și nivelul de satisfacție manifestat de relația în cauză.
Concluzia principală a acestui studiu a fost faptul că interacțiunile pozitive și relațiile de calitate consolidate pe încredere și respect confirmă în continuare că oxitocina este și va rămâne hormonul cu ajutorul căruia fundamentăm relațiile de atașament și iubire.