Fiecare început de an crește așteptările sau aduce altele noi, cel puţin la fel de pretenţioase ca și cele mai vechi. Cu toţii avem așteptări tot mai mari (de la noi, de la cei din jur, de la viaţă...) și cu toţii dorim să fim tot mai bine, deci avem în comun un motiv serios să contemplăm asupra subiectului – care se dovedește una dintre principalele surse de fericire sau de... nefericire.
Deși recomandă un bun management al propriilor așteptări (cu realism, modestie, recunoștinţă și psihologie pozitivă), specialiștii subliniază dificultatea implementării unui astfel de sistem de control, având în vedere că majoritatea așteptărilor noastre sunt formate prin procese subconștiente.
Despre speranţele oamenilor s-au scris multe, de la opere literare la literatură de specialitate. Relaţia lor cu fericirea (sau nefericirea) a fost îndelung studiată, rezultate cercetărilor oferind piese pentru un puzzle dificil de pus cap la cap.
Așteptările apar inevitabil, în urma unor procese (subconștiente, rapide și precise) de evaluare a realităţii...

Și sunt, fără îndoială, indispensabile procesului de luare a deciziilor cotidiene, majoritatea spontane.
Fără aceste procese subconștiente ar fi dificil să facem alegeri dintre cele mai simple (ceea ce poate deveni foarte obositor), pentru simplul motiv că nu vem așteptări deja stabilite și trebuie să le fabricăm pe loc, pentru a lua deciziile.
Neurologul Marcus Raichle nota într-o lucrare formativă că aceste fluxuri de gândire autoreferențială reprezintă un "modul implicit al funcției cerebrale" - un pilot automat activat de o rețea neuronală pe care cercetătorii au numit-o DMN (Default Mode Network).
un
pilot
automat
Studiile au indicat în repetate rânduri ( 1, 2 ) faptul că, în lipsa unei sarcini, creierul nu se odihnește ci continuă să fie activ, contemplând în special la “posesorul lui” și la viaţa acestuia.
În funcţie de contextul fiecărui individ, această contemplare automată / spontană poate aduce gânduri creative, idei noi sau, dimpotrivă, aceleași idei fixe - ruminaţiile, gândurile obsesive, blocate pe subiecte nerezolvate.
Pozitive sau negative, așteptările sunt dificil de controlat, având în vedere complexitatea proceselor subconștiente implicate. Așteptările noastre sunt benefice atâta vreme cât sunt realiste, spun unii, dar așteptările noastre au nevoie si de un strop de suprarealism, de creativitatea care găsește soluţii noi și motivaţia necesară. Acest suprarealism, însă, nu este tocmai benefic dacă ne duce în direcţiile greșite.
“Când creierul nu are sarcini de îndeplinit își dă singur una: să rezolve probleme."
- Scott Barry Kaufman, director științific al Institutului de Imaginație al Universității din Pennsylvania.
Persoanele mai visatoare (care visează mai mult cu ochii deschiși) au înregistrat
o activitate mai intensificată a “pilotului aurtomat” (DMN), visarea în sine putând fi o versiune amplificată a rătăcirii minţii.
Dar visurile (visarea cu ochii deschiși)
ne pot duce în (cel puţin 3) direcţii diferite:
VISURILE pozitive / constructive
Oferă o mulțime de imagini jucăușe, dornice de experienţe plăcute, orientate spre latura pozitivă a vieţii.
VISURILE de planificare
Pot aduce gânduri vinovate/ disforice (fantezii agresive și obsesive) sau gânduri dificil de controlat (haotice, care ne împiedică să ne concentrăm pe ceva anume).
"Prospecția poate duce la suferință dacă împiedică atenția executivă, abilitatea de a avea venerație, atenție la momentul prezent", spune Kaufman, subliniind că, și în cazul multor alte căi prin care mințile noastre intră în necazuri:
"Rigiditatea
e problema"
Cercetările indică faptul că atunci când „pilotul automat” este deranjat, acesta poate fi considerat un mecanism in depresie: "Cea mai mare sursă de suferință nu este modul implicit", spune Kaufman, "ci blocajul în modul implicit".
Unul dintre cei mai apreciaţi și mai citaţi autori în domeniul psihologiei clinice, inovatorul unui trtament pe care l-s numit Terapia Rațională a Comportamentului Emoțional, Dr. Albert Ellis (1913 - 2007) a identificat trei așteptări iraţionale sau cerinţe nerezonabile care ar sta la baza “nefericirii inutile”. “Trebuie să-mi meargă bine”, “Oamenii trebuie să fie buni cu mine”, “Nu ar trebui să întâmpin dificultăţi și să am probleme” sunt cele 3 gânduri pe care Dr. Ellis le cataracterizează ca fiind “neurotice”.
“Trebuie să-mi mergă bine”
"Trebuie să mă descurc bine... Să am succes... Să fiu competent... Să realizez tot ce sunt capabil să realizez. Dacă nu ating aceste obiective, dacă nu reușesc să-mi respect așteptările, sunt un eșec mizerabil și merit cel mai rău ". Acest tip de gândire este baza auto-denigrației, a urii de sine, a autodeterminării și a sinelui -abnegaţie.
“Ceilalti trebuie să fie buni cu mine”
Oamenii se așteaptă ca cei din jur să-i trateze întotdeauna respectuos, corect, decent. Atunci când acest lucru nu se întâmplă sau când alții sunt mai puțin buni, amabili și respectuoși, supărarea persoanei devine extremă, iar sentimentul de bază este că făptașii nu merită decât ce e mai rău. Asemenea atitudini se află în spatele urii, ostilității și furiei.
“Nu ar trebui să întâmpin dificultăţi și să am probleme”
Oamenii sunt convinși că cei din jur , circumstanțele sau lumea în general nu trebuie să-i dezamăgescă sau să-i inconvenieze. Se așteapă ca Mama Natură să le ofere ceea ce doresc rapid și ușor. „Astfel de indivizi suferă de o toleranță scăzută la frustrare și tind să amplifice eventualele neajunsuri în catastrofe majore”.
Puteți vedea cu ușurință cât de nerealiste și de "sabotoare" pot fi aceste cerințe și așteptări... Cât de nerealiste, de rigide, de blocate...Și știm cu toţii prea bine câte dezamăgire ne pot provoca...
Deși este nevoie de o muncă grea și diligentă pentru a le elibera, rezultatele justifică pe deplin efortul. Pe măsură ce devenim tot mai stăpâni pe gânduri, viaţa pare tot mai “blândă” cu noi, iar fericirea devine tot mai accesibilă- zi de zi.... În vreme ce nefericirea poate deveni mai ușor de anticipat și de evitat, sau asumat.
Primul și cel mai important pas este auto-observarea în momentele de repaos, când creierul este eliberat de sarcini, iar mintea începe să zburde liberă pe câmpii. În ce direcţii o apucăm? Anticipăm experienţe plăcute sau pericole, ce probleme încercăm să rezolăm sau pe ale cui? La ce visăm cu ochii deschiși și ce ne frământă?
Odată identificat tiparul, avem o imagine mai
clară despre starea și preocupările noastre interioare.... Despre dorinţele, așteptările noastre.
Poate deveni astfel mai ușor să identificăm găndurile negative și să le înlocuim cu unele constructive, orientate spre soluţionare situaţiei și, deci, pe sentimentul de gratificare / mulţumire pe care succesul îl aduce în final – psihologia pozitivă fiind intens explorată în programele de dezvoltare personală. De asemenea, putem observa cât de nerealiste sunt așteptările noastre și le putem ancora în reliate, chiar dacă alegem să ţinem în continuare ștacheta sus. Să fim pretenţioși nu trebuie să fie o problemă atâta vreme cât rămânem cu picioarele pe pământ atunci când “pilot automat” pleacă într-o nouă călătorie (de obicei în viitor).