În timpul zilei, de abia apucăm să ne bucurăm de o masă completă. Așa că ne formăm obiceiul de a ciuguli, din când în când, o gustare. Inclusiv după ora 20:00. Apoi, pe măsură ce orele trec, stomacul începe să ceară iarăși de mâncare. Și în loc să mergem la somn, mai dăm o raită prin frigider. Ceea ce poate avea consecințe negative atât asupra taliei, cât și asupra calității somnului și a memoriei!
Atunci când se optează pentru mâncare, în detrimentul somnului, organismul are de suferit.
Încercăm, pe cât posibil, să mâncăm sănătos. Dar poate că nu suntem mereu conștienți de efectele meselor noastre, în special de efectele asupra somnului. Și probabil că nu stă prea mult pe gânduri atunci când stomacul ne cere de mâncare. Însă un element de care trebuie neapărat să ținem cont este ora la care au loc mesele.
Gustările târzii strică talia
În timpul somnului, funcțiile organismului sunt încetinite. Ceea ce include și digestia. Astfel, mâncarea din stomac nu mai este digerată corect. În plus, noaptea suntem mai obosiți și avem tendința să alegem gustări nesănătoase sau mai grele.
Să facem o salată noaptea pare mult mai complicat decât să comandăm o pizza. Și astfel ne dăm peste cap dieta și încurajăm acumularea grăsimilor.
Și pot provoca refluxul gastroesofagian (acid)
Aceasta este o afecțiune digestivă, în care sfincterul esofagian inferior este slăbit/nu se închide corect iar conținutului gastric acid din stomac este refulat în esofag. Adoptarea poziției orizontale în urma meselor poate declanșa refluxul, conținutul acid ajungând mai repede în esofag. De aceea este bine să nu ne întindem după masă și să nu ne mergem la somn cu stomacul plin.
Pentru o digestie corectă și un somn liniștit, trebuie să fie minim 2 ore între cină și când ne întindem în pat.
În plus, mesele nocturne pot afecta calitatea somnului și ritmul circadian
Pe cât este de ispititoare o gustare la miezul nopții, pe atât este de dăunătoare. Atunci când optăm pentru mâncare, deși corpul cere să meargă la somn, avem toate șansele să ne desincronizăm ritmul circadian. Iar unul dintre efectele acestei modificări este reducerea calității somnului (despre care am vorbit și în articolul Calitate vs cantitate).
Conform unui studiu recent al cercetătorilor de la University of California, mesele la ore neadecvate au efecte devastatoare pentru ritmul circadian, calitatea somnului, și afectează memoria
Cercetătorii au investigat efectele modificării orelor de hrănire a șoriceilor de laborator. Aceștia au format 2 grupuri: unul care avea o dietă normală (noctună, cum este în cazul șoriceilor) și un grup care primea mâncare în timpul zilei (adică invers decât normal). Astfel, un grup a avut ritmul circadian dereglat. Iar o primă observație a fost că încurajarea meselor la ore nepotrivite a condus la reprize de somn mai frecvente și mai scurte. Ambele grupuri petreceau același număr de ore dormind, însă cei care aveau rutina modificată nu se mai odihneau la fel de bine.
Un alt efect al hrănirii dezordonate a fost sesizat și în cadrul testelor de memorie, în care șoriceii cu mese în timpul zilei au avut rezultate mult mai slabe. În plus, cercetătorii au descoperit, tot în grupul celor hrăniți dezordonat, un nivel mai scăzut al unei proteine din creier. Această proteină, numită CREB, este recunoscută pentru rolul important pe care îl joacă în procesul de învățare și în formarea amintirilor. Astfel, se face legătura între ora meselor, calitatea somnului și parametrii de funcționare ai creierului. Cel puțin, în cazul șoriceilor.
”Nu știm încă dacă se aplică și în cazul oamenilor dar munca în schimburi a fost asociată cu scăderea performanțelor la testele cognitive.” menționează raportul publicat în Jurnalul eLIFE. ”Tratamentul cu hrănirea incorectă nu a rezultat în scăderea cantității generale de somn dar, în schimb, a avut un impact considerabil asupra tiparului de timp, sugerând că acest tratament acționează prin perturbarea programului circadian al somnului.”. Ceea ce ne face să vedem gustările nocturne ca fiind mai puțin „nevinovate”.
”Importanța somnului este bine documentată, unde atât cantitatea cât și calitatea somnului s-au dovedit a fi critice pentru consolidarea memoriei.” spun cercetării, făcând referire la un alt studiu.
Acum, fie că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că somnul, după o masă copioasă, nu este tocmai odihnitor. În plus, cercetarea menționată anterior ridică mai multe probleme valabile și pentru noi, nu doar pentru șoricei.
Stilul de viață, în special dieta și igiena orele de somn, ne afectează mai mult decât credem. Iar de acum, o să ne gândim de 2 ori dacă mai ronțăim ceva înainte de culcare.
Credit foto: Melissa O'Donohue via Flickr