Ne dorim constant să fim informați din surse din ce în ce mai puțin mijlocite, alterate sau interpretate de cineva. Ne dorim să ne formulăm propriile păreri obiective sau subiective, să ne exprimăm individualitatea și propriile valori, totul la viteză cât mai mare și cu un grad cât mai mare de libertate.
Indiferent dacă aceste manifestări ne vin în mod natural sau nu, suntem supuși constant presiunii unei societăți compulsiv extravertite. Cum ne simțim, ce gândim, unde mergem și mai ales, cu cine, toate acestea ne amestecă într-o vâltoare în care primim un influx constant legat de ce se petrece în viețile celor din jurul nostru.
De cele mai multe ori, această compulsie de a afla și de a fi conectați la universul interior al celor din jur, ne face vulnerabili în fața comparațiilor și aprecierilor pe care le facem mult prea ușor și deliberat pornind de la niște informații uneori trunchiate, alteori neadevărate.
Deci, cum ne simțim?
Suntem întrebați în mod repetat până la desensibilizare și dispunem de mijloace infinite de a oferi răspunsuri la care putem alătura fețe rotunde, galbene și zâmbitoare pentru a oferi o imagine cât mai clară despre ceea ce se petrece cu noi. Cu toate astea, emoțiile, sentimentele, stările sufletești trecătoare sau statornice și alte forme de expresie și termeni ce comportă conotații afective, pot fi adesea folosiți interschimbabil și cu același sens.
Terminologia poate fi de prisos și limitantă, însă pe tărâmul emoțiilor se întâmplă adesea să neglijăm și sensurile cuvintelor, și odată cu ele și ceea ce ne împinge să le folosim pentru a exprima ceea ce simțim, sau dimpotrivă, să le ținem pentru noi sau să le dăm un cu totul alt înțeles.
Așadar...
Ce sunt
emoțiile?
Emoțiile un amalgam episodic de senzații ce își au originea în evoluția noastră și care ne influențează atât fizic cât și instinctiv.
Rareori ceea ce simțim poate fi redus la un singur element, iar emoțiile, deși trecătoare și în același timp complexe, implică o varietate de răspunsuri atât fizice cât și cognitive, rolul lor fiind acela de a produce o reacție în urma unui stimul.
Ca de exemplu reacția pe care o putem avea dacă, plimbându-ne singuri și liniștiți prin pădure, auzim pași greoi în urma noastră, sau zgomote suspecte dintr-un tufiș. Poate fi un urs sau poate fi un alt drumeț sau o pasăre, însă ceea ce corpul nostru înregistrează înainte de a putea raționa, este frica. În acest caz, emoția deși ne afectează fizic într-un mod neplăcut, ne ajută să percepem pericolul în care ne aflăm pentru a putea lua măsuri înainte să ni se întample ceva.
Obiectiv, emoțiile pot fi apreciate și văzute prin felul în care organismul nostru se manifestă atunci când le simțim - prin cantitatea de sânge care ajunge la creier, mușchi scheletici și organe, prin faptul că pulsul și frecvența respiratorie cresc dar și tensiunea arterială, organismul nostru fiind pregătit să facă ceea ce îi este programat instinctiv: să lupte, să fugă sau să îngheţe
Emoțiile sunt procesate în sistemul limbic, o arie separată de neocortex - partea creierului responsabilă cu gândirea conștientă, raționamentul și procesul de a elabora decizii.
Ceea ce înseamnă că emoțiile sunt ilogice, iraționale și, de cele mai multe ori, dificil de controlat.
Psihologul american Paul Ekman a identificat 6 emoții de bază - furie, dezgust, frică, fericire, tristețe și surprindere, iar Robert Plutchik a elaborat teoria psiho-evoluționistă, ea fiind una dintre cele mai importante clasificări în ceea ce privește răspunsul emoțional. Aceasta este bazată pe 8 emoții fundamentale, grupate în perechi opuse - tristețe-bucurie, furie-teamă, încredere-neîncredere, surpindere-anticipare.
Conform teoriei, acestea au fost fundamentul pe care strămoșii noștri îndepărtați au evoluat și s-au adaptat împrejurărilor, de aceea fiecareia dintre aceste emoții îi este dedicat un circuit neuronal. Acest lucru face ca emoțiile de bază să fie înnăscute, universale și inerente, de aceea intervin ca niște automatisme ce ne-au asigurat tiparul instinctiv și implicit, supraviețuirea.
Dar
sentimentele
ce sunt?
Deși poatea părea o simplificare inoportună, sentimentele își fac adăpost permanent în mințile noastre, fiind punțile de legătură dintre reacții și emoții, având în același timp un caracter profund personal, fundamentat pe experiențele pe care le-am avut anterior.
Emoțiile sunt primele care vin și ne pot speria, bucura sau înfuria, însă asocierile care dau naștere sentimentelor oferă o infinitate de posibilități.

Ele sunt conturate de temperamentul individual și de experiențele din trecut, de aceea două persoane pot experimenta același sentiment, însă îl pot denumi sau descrie total diferit.
Emoțiile sunt declanșate de evenimente, în vreme ce sentimentele sunt comportamente învățate pe care le păstrăm într-o formă latentă ce așteaptă să se menifeste ca urmare a unui eveniment.
Spre deosebire de fericire (care este un sentiment), bucuria (care este o emoție) implică mai puțină conștinentizare congnitivă, ceea ce înseamnă că ne simțim bine, fără ca noi sa putem decide asta. Fericirea, în schimb, este indusă și dependentă de condiții externe indefinite, care sunt strict legate de percepția și interpretarea noastră subiectivă.
Cunoașterea diferenței dintre emoții și sentimente nu pare a fi esențială pentru a putea decodifica experiențele prin care trecem din moment ce legăturile vor fi făcute mai devreme sau mai târziu...
Cu toate astea, semnificațiile personale și elementele care ne dau unicitate nu numai nouă, dar și felului în care reușim să ne exprimăm, toate acestea se bazează pe ceva imaterial precum gândurile și senzațiile pe care le percepem și cărora ne străduim să le atribuim un sens.